Dinu Olărașu este un cantautor de succes, dar și un poet redutabil. A debutat laolaltă cu optzeciștii, cu volumul ”Dăruit eternității pe fereastră”, în anul 1983, la Editura ”Albatros”, dar după cum a continuat să scrie e greu de încadrat într-un timp (și tip!) anume al evoluției poeziei din ultimile decenii. Și asta pentru că poezia sa se încăpățînează să fie una extrem de personală, cu o sensibilitate mereu în alertă, imaginarul ultragiat își pansează rănile, cel mai adesea, cu un înveliș de cuvinte fragile. Cel mai recent volum, ”Freamăt” (Editura ”StudIs, Iași, 2018) este, în fapt, un singur poem, o stare multiplicată în o mulțime de înfățișări, ludicul și tragicul se întîlnesc în aceeași alcătuire de imagini: ”uite căprioara desenează cu botul un lup în nisip/ uite păsările în aer ridică un zid/ uite-mi cuvintele cresc şi tot cresc// dar tu în boarea dragostei mele vrei să mai vii/ diavolul e acelaşi şi pe zi şi pe noapte/ nu te mai flutura vino numai/ vino andante// nu

    Sunt cărți care se scriu singure...! Așa îmi imaginez, după ce am citit romanul ”Balada” semnat de Adrian Lesenciuc (Editura Creator, Brașov, 2020), o biografie romanțată a familiei lui Ciprian Porumbescu, din care face parte, aflăm din succintele date de pe copertă și autorul. De ce spun acest lucru? Pentru că această carte respiră ”un aer de clasicitate”, de așezare într-un loc predestinat, de acolo de unde lipsea această poveste. Despre Ciprian Porumbescu s-au scris mai multe cărți, studii, mai mult sau mai puțin ”adevărate”, mai mult sau mai puțin inspirate. Două dintre acestea le-am citit cu mulți ani în urmă, cu toată fascinația pentru ”personajul” care era Ciprian Porumbescu, un romantic nemîntuit, care a ars pînă la 29 de ani cu o patimă pe care o regăsim doar la cei însemnați de geniu. Una dintre cărți, mai cunoscută, este ”Cînta la Stupca o vioară”, semnată de C. Ghiban, alta, mai puțin cunoscută este ”Viața pasionantă a lui Ciprian Porumbescu”, semnată de Dragoș Vite

  Prieteni aveți grijă cum vă îmbrăcați de ziua mea se va face frig hainele voastre rănite de acele toamnei s-au făcut frunze de brumă și nu vă țin de cald cumpărați de la magazinul de peste deal alte haine și alte vieți   Faceți- vă fișă de lectură la Bibliotecarul Raiului pentru orice eventualitate să nu vă aprindă noaptea  luna în piept Amintirile nu fac niciodată febră spaniolă fiindcă nu au rămășițe umane Timpuri care vă lipsesc au intrat în carantină și nu s- a descoperit încă un tratament revoluționar împotriva uitării Îndesați- vă bine căciula pe cap ca să știți cine sunteți Uitați- vă în oglindă să vă deslușiți amprenta care vă ține captivi în poala timpului Minunați- vă de firul plăpând de iarbă care soarbe din puterea pietrei și din lacrimile cerului nevinovăția florilor Beți- vă liniștiți cafeaua până vă vor crește aripi ce vor înflori la primăvară Puneți pe soclul toamnei o fotografie și o lumânare roșie care pl

      Lumeee, lumeee, strigă clown-ul reginei, pregătiți-vă de lupta cea mare, se naște Aurel a șaizecișicincea oară și nu avem nevoie de încrengătura stihurilor sale, noi vrem să rămânem cum am fost, în prăpastia strămoșească. Aurel se naște strălucind, de șaizecișicinci de toamne încoace, și toarnă dintr-un corn al abundenței poezia ca un fagure de miere, luați, citiți, acesta este trupul meu, care pentru voi și a voastră mântuire a fost dăltuit în abecedare, strigă. Nația trece nepăsătoare privindu-l cu maximă suspiciune, tu ești poet, bă, întreabă soldații regelui, păi poezia nu ține, bă, de foame, pune mâna pe lopată și du-te pe șantierele castelului patriei să contribui la edificarea societății regale, uite,ia o șapcă cu steaua în cinci colțuri și bagă-te-n brigadă. Poetul nu auzea, aripile sale de ceară îl ajutau să zboare deasupra tuturor, spre disperarea plebei oculte, ăsta nu e normal, sigur nu-i de-al nostru comentau cetățenii

      „Numele acestui Zburător al versului era Aurel Dumitrașcu.”  (Gheorghe Grigurcu)   cu o privire nestânjenită urmăresc moartea cum se furișează prin biblioteca din nord cum își alinta murdăria de sub unghii o pasăre cu aripi miraculoase mă urmărește nestânjenită o spun cu voce tare de multă vreme nu am atins ceașca de cafea și nu o voi atinge niciodată am scris cărți dar nu voi mai scrie cărți niciodată am iubit și am fost iubit în trecere de la natură la a fi mormântul nu-i tocmai primitor noaptea de noiembrie nu a întrebat niciodată ce trebuie născut ce trebuie nimicit niciodată niciodată niciodată dar pentru a înțelege este suficient acest spațiu gol martor sunt că nu mai am nimic decât durerea spun toate acestea cu voce tare și mă rog să nu fiu auzit la început a fost Cuvântul și tu ești la început lui asemenea al naibii ce mai îmbătrânim…                                                (20 noiembrie 20202)

    Sunt multe cărți de poezie pe care le primesc, le citesc, le gust mai mult sau mai puțin, în funcție de harul poetului, în funcție de starea mea de cititor, la un moment dat, dar nu pot să spun că nu respect efortul celor care le pun în pagină. Dacă aș avea timpul fizic necesar, aș scrie pe îndelete despre fiecare, dar cum suntem și noi între limitele ceasurilor unei zile, le voi semnala doar pe multe dintre ele, un fel de salut adresat cărților și autorilor. Sunt convins că multe dintre cărțile primite merită abordări critice serioase, dar cum nu sunt decît un biet cititor, iertată să îmi fie lapidaritatea. *   *    *   Dionisie DUMA – Un alt popas (Editura Opera Magna, Iași, 2017) . Cartea lui Dionisie Duma am primit-o cu cîteva săptămîni înainte ca poetul din Tecuci să plece spre zări mai liniștite (poate!), am citit-o atunci cu sentimentul că avem tot timpul din lume să o comentăm; acum o recitesc cu sentimentul că ea a devenit un adevărat testament. Iată un poem (un

  Sunt multe cărți de poezie pe care le primesc, le citesc, le gust mai mult sau mai puțin, în funcție de harul poetului, în funcție de starea mea de cititor, la un moment dat, dar nu pot să spun că nu respect efortul celor care le pun în pagină. Dacă aș avea timpul fizic necesar, aș scrie pe îndelete despre fiecare, dar cum suntem și noi între limitele ceasurilor unei zile, le voi semnala doar pe multe dintre ele, un fel de salut adresat cărților și autorilor. Sunt convins că multe dintre cărțile primite merită abordări critice serioase, dar cum nu sunt decît un biet cititor, iertată să îmi fie lapidaritatea. *   *    *   Lucian MĂNĂILESCU – Amurg în șoaptă (Editura Editgraph, Buzău, 2019). A murit Lucian Mănăilescu și nu am apucat să îi spun că mi-a plăcut ultima carte trimisă, o sumă de poezii despre o lume visată, imaginată, atinsă cu pleoapa inspirației, cea care se deschide și lasă imaginea în toată splendoarea ei. Vorbește poetul nostru plecat acum în lumi mult mai stel

  Sunt oameni care trăiesc poezie, se întîlnesc cu poezia în toate momentele unei zile; care sunt obsedați de poezie, care cinstesc poezia, care simt că poezia le dă un sens în viață; care presimt că poezia există și că în afara ei nu își găsesc un rost, care ar vrea ca poezia să fie declarată oficial mod de a trăi; care ar vrea ca poezia să fie mod de adresare, care ar suporta un aer plin de cuvinte și metafore impregnate de spirit; care ar mînca poezie, dacă acest lucru ar fi posibil, care ar face din poezie mijloc de locomoție, care ar respira poezie dacă acest lucru ar fi posibil; care ar șantaja realitatea imediată cu nevoia de poezie, care ar scrie poezie și cînd ar completa formularul de amendă, care ar scrie pomelnicul pentru vii în versuri și pomelnicul pentru morți tot în versuri; care ar trece strada vorbind poezie și ar reveni pe trotuarul de bază gîndindu-se la sensul poeziei vorbite; despre cine e vorba în propozițiile de mai sus? este vorba, de astă dat

              Tedy (Teodor) Arman s-a născut în anul 1982, la Dej. Studii liceale la Cluj Napoca, studii de artă (sculptură) neterminate la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. A publicat poezie în „Cuvântul”, „Paradigma”, fiind remarcat de Marin Mincu şi în „Steaua” sub numele de Teddy Burada. Sunt texte pe care le consideră, însă, „mizerabile”. A frecventat la Bucureşti, între 2002-2004, un cerc poetic cu studenţi „de la arte”, care nu a produs nume notabile. Dar care „ (...) a menţinut o stare, pentru că dacă vrei să fii un artist plastic bun, să nu neglijezi poezia; şi jazzul ”. A fost și perioada în care a citit multă poezie, de-a valma, autori de toată mâna. Debut cu o carte de poezie concretă , „Lampa cu suflet” ( Seelenlampe ), în Germania (2015). Din decembrie 2016 s-a stabilit, „pentru o perioadă doar”, în Israel. Cum a ajuns/ revenit la poezie (tocmai)   în Germania? Iată un fragment dintr-un interviu/ mărturisire apărut în revista „Alternanţe culturale” din decembri