Marin BEȘCUCĂ și poezia ca (o) incontinență de a trăi

 

Sunt oameni care trăiesc poezie, se întîlnesc cu poezia în toate momentele unei zile;

care sunt obsedați de poezie, care cinstesc poezia, care simt că poezia le dă un sens în viață;

care presimt că poezia există și că în afara ei nu își găsesc un rost, care ar vrea ca poezia să fie declarată oficial mod de a trăi;

care ar vrea ca poezia să fie mod de adresare, care ar suporta un aer plin de cuvinte și metafore impregnate de spirit;

care ar mînca poezie, dacă acest lucru ar fi posibil, care ar face din poezie mijloc de locomoție, care ar respira poezie dacă acest lucru ar fi posibil;

care ar șantaja realitatea imediată cu nevoia de poezie, care ar scrie poezie și cînd ar completa formularul de amendă, care ar scrie pomelnicul pentru vii în versuri și pomelnicul pentru morți tot în versuri;

care ar trece strada vorbind poezie și ar reveni pe trotuarul de bază gîndindu-se la sensul poeziei vorbite;

despre cine e vorba în propozițiile de mai sus?

este vorba, de astă dată, de poetul Marin BEȘCUCĂ, pe care nu l-am cunoscut față în față, nu l-am văzut vreodată, dar care mi-a trimis ultima sa carte, o odisee de 430 de pagini care se numește chiar așa: ”Odiseic” (Biblioteca Revistei Familia, 2019);

cartea în sine este greu de receptat în temele ei principale, amestecul de abordări și tendințe, de personaje și obsesii este, de fapt, un flux, ca o drojdie de realitate trecută prin duhul vieții;

nu cred, de fapt, că autorul își imaginează că vor fi cititori care ar sta, ore bune, să citească textul integral, într-o formă continuă;

deși sunt tot felul de lucruri valabile amestecate în acest noian de cuvinte;

vă propunem, spre ilustrare, un fragment din această carte greu de povestit, greu de comentat, de fapt;

”inima mea te sângerează,

spume de celule roșii umflate- pene,

aruncă-n mine cu semne obscene,

știu că le-am devenit de prisos,

dar viața în mine mai are must,

te vină și te absoarbe!

tu măcar, ia ceva bucurie de pe aici,

în rest blesteme, dinspre străini până-n străbunici ...”  Etc.;

dar asta nu înseamnă că Marin Beșcucă trebuie să se abțină din a scrie alte și alte poeme/ cărți ”odiseice”: dimpotrivă!

mai mult: dincolo de impresiile mai mult sau mai puțin pertinente, Marin BEȘCUCĂ este poet;

dacă din epoca noastră s-ar salva, printr-o minune, doar cartea lui și s-ar pierde celelalte cărți apărute, ai putea să refaci. măcar la nivelul afectelor, perioada; deși ai fi destul de derutat de cât de amalgamată este/ era realitatea epocii, a individului ”expus” vieții din apocă;

Marin BEȘCUCĂ, ai legătura! Odiseea continuă!

 

Piatra Neamț, 6 noiembrie, 2020