Atunci, vântul morții viscolea în alai          Z ăpadă și sânge printre roți de tramvai.          Tras de palton și împins nemilos,          Peste tampoane reci cu capul în jos,          Vedea îngrozit cum zburau înapoi,          Scântei scăparate din părul vâlvoi.          Cine era, Doamne, cine era          Păgânul acela care-l tot împingea?    Atunci, în lunga lui noapte de dor,          Spera să se-amâne ultimul zbor,          Nu accepta cumplita osândă,          Măduva ruptă, osia frântă.          Dar rugul aprins de roșia stea          Îi ardea trupul, sufletul ardea,          Zi după zi și noapte de noapte,          Așa cum prevestise el în carte.    Atunci, un înger i-a dăruit aripa nemuririi,          Ca sufletul liber să zboare          Spre oaza mult visată,          De la izvorul mântuirii ...          Din jarul trupului, stins în pământ,          Din cenușa rămasă-n țărână,          Adusă târziu, la noul mormânt,  

      " Un stagiu de bibliotecă pe poeţii interbelici “din raftul doi” ar diminua mult sentimentul inovaţiei de azi…"     - Domnule Al. Cistelecan, sînteţi unul dintre cei mai crezuţi critici ai poeziei contemporane, o voce autoritară care a făcut, de multe ori, ordine în ierarhiile momentului. Cu obiectivitatea dvs. recunoscută, vă rog să apreciaţi unde se află poezia românească actuală în raport cu Europa ? Dar în raport cu poezia românească din secolele trecute?   Dar în raport cu potenţialitatea "duhului" din limba română? - Îndurare ori măcar puţintică răbdare, stimabile şi stimate Adrian Alui Gheorghe! Astea sînt întrebări pentru un biet recenzent literar? Cu asemenea radicale inclemente, care m-ar pune de îndată într-o situaţie de incompetenţă eroică, vreţi să începem? Sau poate gîndul dvs. (bun, nu zic nu) e să isprăvim chiar înainte de a porni? Nu sînt chiar atît de închipuit şi nici atît de sclifosit încît să mă aventurez senin, ca şi cum mi s-ar