Eminescu s-a bucurat de o „canonizare” populară înainte de a primi şi girul „ierarhilor” literari. Eminescu nu s-a născut statuie, ci scriitor extrem de viu. Noi l-am făcut statuie din dorinţa şi tendinţa (şi poate nesăbuinţa?) de a avea la ce ne închina, la ce ne raporta. Pe unii îi enervează statuile şi simt nevoia să le încerce rezistenţa cu umărul, să le răstoarne. Alţii ar vrea să ducă bronzul statuilor la topit, ca să facă din el alte obiecte decorative. Alţii vor să dărîme statuia ca să refolosească soclul pentru propria statură. În final, ființa din statuie rămîne în viață, ceilalți, cei care o pun la îndoială, nu.   Eminescu a fost printre cele mai temeinice conștiințe care a/au atestat faptul că istoria noastră și cultura noastră și conștiința de neam s-au format în Biserica Neamului. E de ajuns să amintim simbolica adunare a tinerimii române din august, 1871, de la Putna, inițiată de Eminescu; e de ajuns să spunem că Putna a primit de la Eminescu supranumele de Ierus