Dacă Shelley afirma cândva că poeții din toate epocile contribuie la un singur ”Mare Poem” aflat mereu în lucru, imaginea acestui ”truditor colectiv” ne provoacă ”imaginarul” și readuce în atenție un lucru tot mai neglijat astăzi: poezia. De asemenea, sunt poeți care par să scrie toată viața un singur poem, indiferent de numărul cărților în care își fragmentează discursul unic. Între aceștia se află, cu siguranță, Călin Vlasie, cel care își păstrează ”o conduită poetică” de la prima carte până la cea mai recentă, ”Micile întâmplări” ( Editura ”Cartea Românească”, 2021 ). Debutul său, în anul 1981, cu volumul ”Neuronia”, în colecția ”Biblioteca Argeș”, a primit girul critic al lui Nicolae Manolescu, care l-a prezentat cu entuziasm punându-l pe autor, pentru insolitul ”poeticii”, într-o serie cu Ion Barbu, Dan Botta sau Daniel Turcea. Mai mult, Nicolae Manolescu face și o predicție în ceea ce privește evoluția poeziei lui Vlasie, lucru confirmat din plin în timp: ” (...) va evolua în
A fost odată un om care se numea Gheorghe Simon. S-a născut în anul 1950, la 27 martie, lângă Mănăstirea Agapia. De altfel, clopotele Mănăstirii Agapia i-au numărat toată viața clipele, i-au dat rodnicia sunetului care pornește de pe Pământ iar ecoul i se prelinge, rar, cadențat, în Cer. Lumea Agapiei i-a fost univers, dacă l-ai fi scos de acolo, s-ar fi simțit ca un fluture fără aripi. Sau ca o stea fără cer. A mai călătorit prin lume, nu prea mult, ce e drept, dar a făcut-o doar ca să poată spune, întorcându-se la Agapia, că a ajuns Acasă. Avea ceva hieratic pe chip, un transfer de duh din icoanele lui Nicolae Grigorescu, de pe bolta Agapiei. Din acest motiv, de multe ori părea să nu-și găsească locul în hărmălaia de chipuri din jur. A trăit pentru sine, ca orice om, dar a trăit și mai mult pentru semenii săi. Cu blândețe orice ticăloșie din jurul său se topea în propria lipsă de sens. Pe limba sa cuvântul iubire nu suna niciodată fals. Și asta, pentru că tră