Treceți la conținutul principal

Un roman total: ”Omul din eprubetă” (Editura Polirom, 2021), de Nichita DANILOV

 

          


          

Romanul ”Omul din eprubetă”, scris de Nichita Danilov, apărut zilele acestea la Editura Polirom, este, fără nicio îndoială, cartea momentului în România. 

Dacă vă puteți imagina un Bulgakov trecut prin universul lui Swift, în timp ce ghizii sunt, pe rând sau concomitent, Urmuz sau Daniil Harms, ambii în mare vervă, dar și Sigmund Freud, atunci nu veți ezita să vă lăsați purtați de povestea fascinantă pe care ne-o propune Nichita Danilov, unul dintre povestașii adevărați ai literaturii noastre de azi, coborându-ne în abisul inconștientului uman, populat de tot felul de entități și de arhetipuri.

Un embrion aterizat de pe nebuloasa Andromeda pe pământ, ajuns în laboratorul profesorului nebun dar care mișcă universurile pe degete, este martorul uimit al unei vieții cotidiene greu de înțeles, ieșite din țâțâni, aflată nu întâmplător în rezonanță cu lumea românească din post-revoluție.

Mai mult, de pe nebuloasa natală, embrionul aduce pe pământ dublura ancestrală a cronovizoruluilui Ernetti, aparatul alchimic care facilitează deținătorului să pătrundă în biografia altuia, ca un vierme într-un fruct și să o roadă pe dinăuntru. Astfel descoperim că fiecare om trăiește în final viața din subconștientul altuia, înstrăinându-se complet de propria existență.

Homunculul din eprubetă pare mesagerul unei noi omeniri; el are două seturi de dinți, unul pentru mestecat mâncarea, altul pentru mestecat cuvintele fără sens, în timp ce în jurul său colcăie o mulțime somnambulă de oameni-mâini și oameni–degete într-un spectacol halucinant, de un umor nebun, care îți întoarce sufletul pe dos la fiecare pagină.

Și astfel, în această lume nouă forma corpului uman este ajustată în funcție de nevoile psihicului, psihicul comunică direct cu o divinitate care își manifestă teribila ”prezență prin absență”; trupul fiind un recipient pentru sufletul care se uzează fie că e sau că nu e folosit.

Distopie luxuriantă, satirică, cu un imaginativ care debordează de soluții epice mereu surprinzătoare, Omul din epubetă este un roman total care caută să imprime un sens absurdului vieții de zi cu zi.

 

                                                                                   Adrian Alui Gheorghe

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A fost odată un om care se numea Gheorghe Simon

             A fost odată un om care se numea Gheorghe Simon. S-a născut în anul 1950, la 27 martie, lângă Mănăstirea Agapia. De altfel, clopotele Mănăstirii Agapia i-au numărat toată viața clipele, i-au dat rodnicia sunetului care pornește de pe Pământ iar ecoul i se prelinge, rar, cadențat, în Cer. Lumea Agapiei i-a fost univers, dacă l-ai fi scos de acolo, s-ar fi simțit ca un fluture fără aripi. Sau ca o stea fără cer. A mai călătorit prin lume, nu prea mult, ce e drept, dar a făcut-o doar ca să poată spune, întorcându-se la Agapia, că a ajuns Acasă. Avea ceva hieratic pe chip, un transfer de duh din icoanele lui Nicolae Grigorescu, de pe bolta Agapiei. Din acest motiv, de multe ori părea să nu-și găsească locul în hărmălaia de chipuri din jur. A trăit pentru sine, ca orice om, dar a trăit și mai mult pentru semenii săi. Cu blândețe orice ticăloșie din jurul său se topea în propria lipsă de sens. Pe limba sa cuvântul iubire nu suna niciodată fals. Și asta, pentru că tră

Astăzi este Ziua Mondială a Poeziei ...!

E limpede, dacă privim în istorie, că omul a devenit om abia atunci când, în evoluția sa pe pământ, a descoperit poezia. Orice fiară de pe lumea asta, dacă ar descoperi poezia, s-ar transforma radical, profund. Nu o pot demonstra, dar o știu. De fapt, nici nu trebuie să fac vreun efort să explic, pentru că evidențele trăiesc prin metafizica pe care o emană. Nu te contactezi la metafizică? Aproape că nu exiști ...! Fiecare om are poezie în sine, în inimă și în carne, în minte și în perii capului, în rărunchi și în ochi, în unghii și în nervii de pe limbă, în sprâncene și în genunchi, în urechi și în mușchii coapselor, în gând și în dinți, în somn și în occiput, în ventricul și în auricul, în disperarea de a nu ajunge și în fericirea de a nu pleca, în ura pentru cel de alături și în dragostea pentru cel de nicăieri, în laringe și în vinișoarele de pe glezne, în tremurul buzelor și în încleștarea sufletului, în lacrimă și în oul piciorului, în sânge și în salivă, în sângele celui de alătu

Poftiți la prăvălia cu poezie ! Avem marfă ...! Dionisie DUMA, Virgil TODEASĂ, Teona FARMATU și Petre Ioan CREȚU

    Sunt multe cărți de poezie pe care le primesc, le citesc, le gust mai mult sau mai puțin, în funcție de harul poetului, în funcție de starea mea de cititor, la un moment dat, dar nu pot să spun că nu respect efortul celor care le pun în pagină. Dacă aș avea timpul fizic necesar, aș scrie pe îndelete despre fiecare, dar cum suntem și noi între limitele ceasurilor unei zile, le voi semnala doar pe multe dintre ele, un fel de salut adresat cărților și autorilor. Sunt convins că multe dintre cărțile primite merită abordări critice serioase, dar cum nu sunt decît un biet cititor, iertată să îmi fie lapidaritatea. *   *    *   Dionisie DUMA – Un alt popas (Editura Opera Magna, Iași, 2017) . Cartea lui Dionisie Duma am primit-o cu cîteva săptămîni înainte ca poetul din Tecuci să plece spre zări mai liniștite (poate!), am citit-o atunci cu sentimentul că avem tot timpul din lume să o comentăm; acum o recitesc cu sentimentul că ea a devenit un adevărat testament. Iată un poem (un