Pe cînd timpul se făcea baladă // (Adrian Lesenciuc - ”Balada”, Editura ”Creator”, Brașov, 2020)

 

 

Sunt cărți care se scriu singure...! Așa îmi imaginez, după ce am citit romanul ”Balada” semnat de Adrian Lesenciuc (Editura Creator, Brașov, 2020), o biografie romanțată a familiei lui Ciprian Porumbescu, din care face parte, aflăm din succintele date de pe copertă și autorul. De ce spun acest lucru? Pentru că această carte respiră ”un aer de clasicitate”, de așezare într-un loc predestinat, de acolo de unde lipsea această poveste. Despre Ciprian Porumbescu s-au scris mai multe cărți, studii, mai mult sau mai puțin ”adevărate”, mai mult sau mai puțin inspirate. Două dintre acestea le-am citit cu mulți ani în urmă, cu toată fascinația pentru ”personajul” care era Ciprian Porumbescu, un romantic nemîntuit, care a ars pînă la 29 de ani cu o patimă pe care o regăsim doar la cei însemnați de geniu. Una dintre cărți, mai cunoscută, este ”Cînta la Stupca o vioară”, semnată de C. Ghiban, alta, mai puțin cunoscută este ”Viața pasionantă a lui Ciprian Porumbescu”, semnată de Dragoș Vitencu, apărută în anul 1974. Pe Dragoș Vitencu, bucovinean, l-am cunoscut de altfel, chiar în acei ani, cînd publica această carte, avea un fel de domiciliu forțat la Piatra Neamț, după ce făcuse, am aflat mult mai tîrziu, mai bine de cinci ani de pușcărie ”la politici” pentru motivul că nu-și denunțase niște prieteni care ar fi avut simpatii legionare. Istorie?

Dar și cartea lui C. Ghiban, precum și cartea lui Dragoș Vitencu sunt tributare unui anumit retorism, admirația față de personaj nu sparge textul, citești, admiri, dar povestea nu te implică emoțional. Nu același lucru se întîmplă cu ”Balada” lui Adrian Lesenciuc, o carte care te tulbură, te ia captiv, o citești cu sentimentul că participi la istorie, că și tu, în calitate de cititor, ai acest privilegiu.

La jumătatea secolului al nouăsprezecelaea lumea românească era în plămădire, în agregare, evenimentele istorice se succedau cu mare repeziciune, revoluțiile de la 1848 dăduseră un impuls civilizator lumii noastre, românii din provinciile românești, aflați încă sub tiranii străine, căpătaseră mai mult curaj. Aflată sub influența imperiului austro-ungar, Bucovina încearcă, cu timiditate, o renaștere românească. Din acest moment începe, practic, povestea din ”Balada” lui Adrian Lesenciuc. Vocile povestitoare sunt mai multe. Prima este a lui Iraclie (Golembiovschi) Porumbescu, tatăl viitorului compozitor, care este preot ortodox într-un sat din Bucovina, povestitor înnăscut, numit chiar ”Creangă al Bucovinei”. Viața grea din satele bucovinene ale perioadei determină tonul acestuia, necazurile îl copleșesc, bucuriile sunt rare, speranța și nădejdea creștină par să lumineze zilele acelei lumi. Mai mult, speranța și nădejdea creștină se întruchipează în prunci, se nasc mulți, în fiecare familie, dar numai puțini reușesc să depășească pragul copilăriei. Nu altfel se întîmplă și în familia preotului Iraclie, viața este la discreția vitregiei vremurilor, copiii se nasc unul după altul, puțini supraviețuiesc. Părinții investesc în copii dragoste, dar și sentimentul apartenenței la un neam, la o patrie, devenite dimensiuni definitorii, imperative.

Alt narator este Mihai Eminescu, acesta relatează ”aventura” întîlnirii istorice de la Putna, din august 1871, a tinerimii române din toate provinciile românești și din Europa. Între ei se află Ioan Slavici, A. D. Xenopol, Nicolae Teclu. Tinerii aduc cîte un bulgăre de pămînt din toate zonele pe care le reprezintă, aceștia sunt depuși într-o urnă care este îngropată lîngă mormîntul lui Ștefan cel Mare, în felul acesta realizîndu-se o unire simbolică, deziderat istoric al tuturor românilor. Romantismul ia forma pasiunii arzătoare, indivizii au conștiința faptului că s-au născut pentru un ideal care e mai presus de ființa lor, care e una muritoare, în timp ce patria, neamul sunt noțiuni nemuritoare.

Alte voci naratoare din romanul lui Adrian Lesenciuc sunt Ciprian Porumbescu și mai apoi Berta Gordon, iubita acestuia, fata pastorului evanghelic din Ilișești, pe care o cunoaște în vacanțele de la Stupca. De altfel, partea care revine romancierului este partea ultimă, acolo unde transpare povestea de dragoste dintre Ciprian și Berta, o idilă romantică, după canoanele epocii, dar intensă și, în final, tragică. Moartea lui Ciprian Porumbescu, la doar 29 de ani, este ”o împlinire” romantică în care nefericirea pare să fie o normă. Într-o scrisoare trimisă de la Londra surorii lui Ciprian, după moartea acestuia, Berta spunea: ”Greu de suportat nenorocirea aceasta; mi-a nimicit tot ce am sperat şi am dorit în viaţă. Mi s-a răpit tot ce am numit noroc. (…) Roagă-te, dragă Marie, la mormântul Lui şi pentru mine. Ţie ţi-i dat să fii în apropierea Lui, tu ai putut să-i arăţi scumpului iubirea ta, prin îngrijirea jertfitoare. O, de ce n-am putut şi eu!”. Dar ca și în cazul iubirii nefericite dintre Eminescu și Veronica Micle, există întrebarea fără răspuns, generatoare de scenarii nesfîrșite, ce s-ar fi întîmplat cu eroii dacă aceste iubiri s-ar fi împlinit după logica comună. E greu de răspuns.

Dar dacă există un personaj principal al acestei cărți, acesta este, indiscutabil, Cântecul. Pentru că toată lumea este obsedată de cîntec, de muzica auzită sau doar presimțită, de sunetele naturii, ale clopotelui Buga de la Putna, ale scripcilor mânuite de țiganii lăutari, ale unduirilor reliefului. Mai mult, ultima voce naratoare, la ”epilog”, este chiar a Cântecului care spune, între altele, că ”s-a lăsat văzut în chip de Baladă”, că este, de fapt, ”un înger păzitor al locului” și că substanța din care este făcut este, pur și simplu, timpul.

 Știm și simțim că trăim în post-istorie, în post-literatură, așa că tresărim cînd vedem că mai sunt autori care scot dintr-o ipotetică ladă de zestre (a unui neam) povești care sunt așa de normale, încît sună straniu pentru urechile parazitate de experiențele hazardate ale postmodernității. ”Postfața” semnată de actorul Vlad Rădescu, cel care s-a ”identificat” cu Ciprian Porumbescu în filmul regizat de Gheorghe Vitanidis, subliniază și chiar validează această poveste întemeietoare.

 

27 noiembrie 2020, Piatra Neamț