Treceți la conținutul principal

RENAȘTEREA 65 / de Ion ȚOANȚĂ. Cu un poem grafic de Valeriu SEPI

 


 

 

Lumeee, lumeee, strigă clown-ul reginei,

pregătiți-vă de lupta cea mare, se naște

Aurel a șaizecișicincea oară și nu avem nevoie

de încrengătura stihurilor sale, noi

vrem să rămânem cum am fost, în prăpastia

strămoșească. Aurel se naște strălucind,

de șaizecișicinci de toamne încoace, și toarnă

dintr-un corn al abundenței poezia ca un

fagure de miere, luați, citiți, acesta este trupul meu,

care pentru voi și a voastră mântuire a fost

dăltuit în abecedare, strigă. Nația trece

nepăsătoare privindu-l cu maximă suspiciune,

tu ești poet, bă, întreabă soldații regelui, păi

poezia nu ține, bă, de foame, pune mâna pe lopată

și du-te pe șantierele castelului patriei

să contribui la edificarea societății regale,

uite,ia o șapcă cu steaua în cinci colțuri și

bagă-te-n brigadă. Poetul nu auzea, aripile sale

de ceară îl ajutau să zboare deasupra tuturor, spre

disperarea plebei oculte, ăsta nu e normal,

sigur nu-i de-al nostru comentau cetățenii

indignați în așteptarea bobului de orez din import.

Aurel edifica un castel de vis, o splendoare

a universului din file de cărți copertate

în maro peste care ningea ideologic și

totul se prăbușea, dar veni o Lumină ca o

pasăre măiastră și din grămada de litere

îngropate răsări un copac la rădăcina

căruia se scurgeau lacrimile mamei, iar copacul

creștea falnic adăpostind la umbra sa

cete de ucenici ai literei născuți peste noapte

sub zodia stelei de la răsărit la comanda 

satrapilor stelei cu cinci colțuri. Poetul

suspina cutremurător iar din copac zburau

frunze sub formă de file de carte și atunci

toate se luminau, precum în cer așa și pe pământ,

ce liniște ! Fețele oamenilor fără trup șușoteau,

Slavă Ție, Doamne, Aurel n-a murit, e aici,

se naște odată cu Intrarea Maicii Domnului în Biserică,

acum și-n vecii vecilor! Aripile sale de ceară

se topesc pe miriștile lui Răpciune peste care trec șiruri de

cocori îmbărbătați cu triluri de pierzanie.

Ursitoarele își lasă în urmă straiele și fac slalom

printre morminte îngenunchind în fața crucii din lemn

preotul laudă moștenirea Poetului

sub ploaia de lacrimi undeva peste tărâmul de

vis al Sabasei. Născutul din franjuri de Brumar

ia de mână femeia și dispare  la

zenitul speranței, cu poezia pre moarte călcând.

Poetul nu va muri vreodată. El se

naște de fiecare dată în ziua de Brumar, a douăzecișiuna,

aducându-ne Lumină.

Lumină din Lumină,

Poem adevărat din Poem adevărat.

Restul e tăcere.

 

 




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A fost odată un om care se numea Gheorghe Simon

             A fost odată un om care se numea Gheorghe Simon. S-a născut în anul 1950, la 27 martie, lângă Mănăstirea Agapia. De altfel, clopotele Mănăstirii Agapia i-au numărat toată viața clipele, i-au dat rodnicia sunetului care pornește de pe Pământ iar ecoul i se prelinge, rar, cadențat, în Cer. Lumea Agapiei i-a fost univers, dacă l-ai fi scos de acolo, s-ar fi simțit ca un fluture fără aripi. Sau ca o stea fără cer. A mai călătorit prin lume, nu prea mult, ce e drept, dar a făcut-o doar ca să poată spune, întorcându-se la Agapia, că a ajuns Acasă. Avea ceva hieratic pe chip, un transfer de duh din icoanele lui Nicolae Grigorescu, de pe bolta Agapiei. Din acest motiv, de multe ori părea să nu-și găsească locul în hărmălaia de chipuri din jur. A trăit pentru sine, ca orice om, dar a trăit și mai mult pentru semenii săi. Cu blândețe orice ticăloșie din jurul său se topea în propria lipsă de sens. Pe limba sa cuvântul iubire nu suna niciodată fals. Și asta, pentru că tră

Astăzi este Ziua Mondială a Poeziei ...!

E limpede, dacă privim în istorie, că omul a devenit om abia atunci când, în evoluția sa pe pământ, a descoperit poezia. Orice fiară de pe lumea asta, dacă ar descoperi poezia, s-ar transforma radical, profund. Nu o pot demonstra, dar o știu. De fapt, nici nu trebuie să fac vreun efort să explic, pentru că evidențele trăiesc prin metafizica pe care o emană. Nu te contactezi la metafizică? Aproape că nu exiști ...! Fiecare om are poezie în sine, în inimă și în carne, în minte și în perii capului, în rărunchi și în ochi, în unghii și în nervii de pe limbă, în sprâncene și în genunchi, în urechi și în mușchii coapselor, în gând și în dinți, în somn și în occiput, în ventricul și în auricul, în disperarea de a nu ajunge și în fericirea de a nu pleca, în ura pentru cel de alături și în dragostea pentru cel de nicăieri, în laringe și în vinișoarele de pe glezne, în tremurul buzelor și în încleștarea sufletului, în lacrimă și în oul piciorului, în sânge și în salivă, în sângele celui de alătu

Poftiți la prăvălia cu poezie ! Avem marfă ...! Dionisie DUMA, Virgil TODEASĂ, Teona FARMATU și Petre Ioan CREȚU

    Sunt multe cărți de poezie pe care le primesc, le citesc, le gust mai mult sau mai puțin, în funcție de harul poetului, în funcție de starea mea de cititor, la un moment dat, dar nu pot să spun că nu respect efortul celor care le pun în pagină. Dacă aș avea timpul fizic necesar, aș scrie pe îndelete despre fiecare, dar cum suntem și noi între limitele ceasurilor unei zile, le voi semnala doar pe multe dintre ele, un fel de salut adresat cărților și autorilor. Sunt convins că multe dintre cărțile primite merită abordări critice serioase, dar cum nu sunt decît un biet cititor, iertată să îmi fie lapidaritatea. *   *    *   Dionisie DUMA – Un alt popas (Editura Opera Magna, Iași, 2017) . Cartea lui Dionisie Duma am primit-o cu cîteva săptămîni înainte ca poetul din Tecuci să plece spre zări mai liniștite (poate!), am citit-o atunci cu sentimentul că avem tot timpul din lume să o comentăm; acum o recitesc cu sentimentul că ea a devenit un adevărat testament. Iată un poem (un