Treceți la conținutul principal

”Viață de rezervă” de Daniel MARIAN

 



Poet de poet, jumătate spus pe pagină, jumătate nespus, este Daniel Marian, autor al mai multor cărți de poezie cu o circulație greu de controlat și observat de cititorul (foarte comod) de poezie de azi. Cel mai recent volum, ”Viață de rezervă” (2020, fără editură!), este o colecție de poezii trăite, citibile, de reținut adesea. Există un tip de atitudine care refuză încadrarea în norme, în orice context, inclusiv în poezie, așa că poezia lui Daniel Marian are caracterul de antimanifest într-o lume care nu evoluează ci se cheltuie în gol: ”într-o piersică se făcuse noapte/ pe când într-o mandarină era/ aceeași veșnică tumultoasă zi/ de unde atâtea faze ale lunii și/ de unde atâtea fructe descântate/ pe ogor și în cearcănele fierbinți/ ale unor suflete dojenite cu rouă/ și perindate cu busuioc prin vămi/ izbite cu voie bună și nenorociri-/ dacă se face toamnă tu ești de vină”.

Un fragmentarism al stării și al textului îl caracterizează pe Daniel Marian, un plan al exprimării care este mereu la intersecția dintre vizibil și invizibil este cel pe care evoluează poezia din acest volum. Mai mult, ”pierderea de sine” reprezintă nota care îl individualizează pe Daniel Marian, un poet din tagma rimbaldienilor care are o abordare proprie în ceea ce înseamnă ”clipa de apoi”: ”Drumul ei predestinat era/ o coardă de arc ceva mai/ subțire decât ea – dacă nu/ chiar însăși arcul dar nu/ pentru că el nu se inventase/ încă se mai lucrează la arc/ pentru o coardă pe măsura ei”.

În carte sunt câteva poeme despre restricțiile din perioada pandemiei, scrise în aceste săptămâni, din fericire poeții au libertatea maximă în perioada interdicțiilor: ”zarurile au fost aruncate în urmă cu ceva mii de ani când/ s-a inventat primul covid se numea covidul inițiatic/ acuma/ apucă-te de mai caută zaruri după ce a fost interzisă sparanța/ cât era ea de idioată dar se chema totuși speranță ...”. Deși nu mizează pe speranță, în ceea ce scrie, fiind de fapt un disperat care și-a făcut din această stare un mod de a fi și a scrie, Daniel Marian este un apostol al ”disperării benefice”. 

Piatra Neamț, 26 oct. 2020

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

A fost odată un om care se numea Gheorghe Simon

             A fost odată un om care se numea Gheorghe Simon. S-a născut în anul 1950, la 27 martie, lângă Mănăstirea Agapia. De altfel, clopotele Mănăstirii Agapia i-au numărat toată viața clipele, i-au dat rodnicia sunetului care pornește de pe Pământ iar ecoul i se prelinge, rar, cadențat, în Cer. Lumea Agapiei i-a fost univers, dacă l-ai fi scos de acolo, s-ar fi simțit ca un fluture fără aripi. Sau ca o stea fără cer. A mai călătorit prin lume, nu prea mult, ce e drept, dar a făcut-o doar ca să poată spune, întorcându-se la Agapia, că a ajuns Acasă. Avea ceva hieratic pe chip, un transfer de duh din icoanele lui Nicolae Grigorescu, de pe bolta Agapiei. Din acest motiv, de multe ori părea să nu-și găsească locul în hărmălaia de chipuri din jur. A trăit pentru sine, ca orice om, dar a trăit și mai mult pentru semenii săi. Cu blândețe orice ticăloșie din jurul său se topea în propria lipsă de sens. Pe limba sa cuvântul iubire nu suna niciodată fals. Și asta, pentru că tră

Astăzi este Ziua Mondială a Poeziei ...!

E limpede, dacă privim în istorie, că omul a devenit om abia atunci când, în evoluția sa pe pământ, a descoperit poezia. Orice fiară de pe lumea asta, dacă ar descoperi poezia, s-ar transforma radical, profund. Nu o pot demonstra, dar o știu. De fapt, nici nu trebuie să fac vreun efort să explic, pentru că evidențele trăiesc prin metafizica pe care o emană. Nu te contactezi la metafizică? Aproape că nu exiști ...! Fiecare om are poezie în sine, în inimă și în carne, în minte și în perii capului, în rărunchi și în ochi, în unghii și în nervii de pe limbă, în sprâncene și în genunchi, în urechi și în mușchii coapselor, în gând și în dinți, în somn și în occiput, în ventricul și în auricul, în disperarea de a nu ajunge și în fericirea de a nu pleca, în ura pentru cel de alături și în dragostea pentru cel de nicăieri, în laringe și în vinișoarele de pe glezne, în tremurul buzelor și în încleștarea sufletului, în lacrimă și în oul piciorului, în sânge și în salivă, în sângele celui de alătu

Poftiți la prăvălia cu poezie ! Avem marfă ...! Dionisie DUMA, Virgil TODEASĂ, Teona FARMATU și Petre Ioan CREȚU

    Sunt multe cărți de poezie pe care le primesc, le citesc, le gust mai mult sau mai puțin, în funcție de harul poetului, în funcție de starea mea de cititor, la un moment dat, dar nu pot să spun că nu respect efortul celor care le pun în pagină. Dacă aș avea timpul fizic necesar, aș scrie pe îndelete despre fiecare, dar cum suntem și noi între limitele ceasurilor unei zile, le voi semnala doar pe multe dintre ele, un fel de salut adresat cărților și autorilor. Sunt convins că multe dintre cărțile primite merită abordări critice serioase, dar cum nu sunt decît un biet cititor, iertată să îmi fie lapidaritatea. *   *    *   Dionisie DUMA – Un alt popas (Editura Opera Magna, Iași, 2017) . Cartea lui Dionisie Duma am primit-o cu cîteva săptămîni înainte ca poetul din Tecuci să plece spre zări mai liniștite (poate!), am citit-o atunci cu sentimentul că avem tot timpul din lume să o comentăm; acum o recitesc cu sentimentul că ea a devenit un adevărat testament. Iată un poem (un