Rebuturi. Că mai sunt și din astea ...!

Nu toată ”marfa poetică” este bună pentru consum, iată că atunci când mai desfacem câte un lot nou mai dăm și peste poezie (scuzați!) proastă, lucru care ne întristează peste măsură. Un latin, Titus Lucretius Carus, spunea în lucrarea sa ”De rerum natura” ceva care ne poate pune pe gânduri: ”Două lucruri pe lumea asta, dacă nu sunt foarte bune, atunci nu sunt bune deloc: pepenele roșu și poezia”.

Dacă se va dovedi că poezia proastă este purtătoare de microbi, viruși precum Covid 19, de exemplu, este posibil ca Sistemul de Sănătate Culturală (SSC) să intervină și să pună lucrurile în ordine. ”Marfa poetică” proastă pe care o facem de râs mai jos am pescuit-o dintr-o carte a unui autor care este și ”scriitor cu acte în regulă”. Nu am stat să copiem prea mult, ar fi fost prea mare efortul, deși toată cartea este citabilă ca proastă: ”Dacă nouă ne-a fost dat,/ să stăpânim acest pământ de eroi/ s-a datorat faptului/ că Decebal a fost sămânţa”; sau: ”Toate se frâng în noi, Ulise,/ clipa trece dănțuind pe cai/ eu îți strig icoana prin paraclise:/ giuvaeruri sfinte, Mona Lise,/ ne petrec prin gurile de rai”; sau: ”În sosul gândului/ îmi scald nefirea/ plâng ca chitara care arde/ și nu se stinge niciodată/ cerurile nu se împacă/ împovărate de altoi”.

Am dat un ochi și prin niște reviste și nu am avut numai ofataturi de plăcere citind poeziile publicate, am avut și oftaturi de durere. Ascultați numai: ”Umbra se strecoară printre vintre/ ca un hoț de milioane/ sparg eprubetele cu speranțe/ și adaug vieții mele/ cele mai nesăbuite clipe ...” etc. Nu am să spun nici numele revistei, nici numele autorului, cum nu l-am deconspirat nici pe cel mai de sus, dar sper să se învețe minte și să nu mai facă.

”Marfa poetică” proastă o dăm retur din respect pentru consumatorii noștri.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A fost odată un om care se numea Gheorghe Simon

A fost odată un om care se numea Gheorghe Simon. S-a născut în anul 1950, la 27 martie, lângă Mănăstirea Agapia. De altfel, clopotele Mănăstirii Agapia i-au numărat toată viața clipele, i-au dat rodnicia sunetului care pornește de pe Pământ iar ecoul i se prelinge, rar, cadențat, în Cer. Lumea Agapiei i-a fost univers, dacă l-ai fi scos de acolo, s-ar fi simțit ca un fluture fără aripi. Sau ca o stea fără cer. A mai călătorit prin lume, nu prea mult, ce e drept, dar a făcut-o doar ca să poată spune, întorcându-se la Agapia, că a ajuns Acasă. Avea ceva hieratic pe chip, un transfer de duh din icoanele lui Nicolae Grigorescu, de pe bolta Agapiei. Din acest motiv, de multe ori părea să nu-și găsească locul în hărmălaia de chipuri din jur. A trăit pentru sine, ca orice om, dar a trăit și mai mult pentru semenii săi. Cu blândețe orice ticăloșie din jurul său se topea în propria lipsă de sens. Pe limba sa cuvântul iubire nu suna niciodată fals. Și asta, pentru că tră

Citiți mai multe

Astăzi este Ziua Mondială a Poeziei ...!

E limpede, dacă privim în istorie, că omul a devenit om abia atunci când, în evoluția sa pe pământ, a descoperit poezia. Orice fiară de pe lumea asta, dacă ar descoperi poezia, s-ar transforma radical, profund. Nu o pot demonstra, dar o știu. De fapt, nici nu trebuie să fac vreun efort să explic, pentru că evidențele trăiesc prin metafizica pe care o emană. Nu te contactezi la metafizică? Aproape că nu exiști ...! Fiecare om are poezie în sine, în inimă și în carne, în minte și în perii capului, în rărunchi și în ochi, în unghii și în nervii de pe limbă, în sprâncene și în genunchi, în urechi și în mușchii coapselor, în gând și în dinți, în somn și în occiput, în ventricul și în auricul, în disperarea de a nu ajunge și în fericirea de a nu pleca, în ura pentru cel de alături și în dragostea pentru cel de nicăieri, în laringe și în vinișoarele de pe glezne, în tremurul buzelor și în încleștarea sufletului, în lacrimă și în oul piciorului, în sânge și în salivă, în sângele celui de alătu

Citiți mai multe

Poftiți la prăvălia cu poezie ! Avem marfă ...! Dionisie DUMA, Virgil TODEASĂ, Teona FARMATU și Petre Ioan CREȚU

Sunt multe cărți de poezie pe care le primesc, le citesc, le gust mai mult sau mai puțin, în funcție de harul poetului, în funcție de starea mea de cititor, la un moment dat, dar nu pot să spun că nu respect efortul celor care le pun în pagină. Dacă aș avea timpul fizic necesar, aș scrie pe îndelete despre fiecare, dar cum suntem și noi între limitele ceasurilor unei zile, le voi semnala doar pe multe dintre ele, un fel de salut adresat cărților și autorilor. Sunt convins că multe dintre cărțile primite merită abordări critice serioase, dar cum nu sunt decît un biet cititor, iertată să îmi fie lapidaritatea. * * * Dionisie DUMA – Un alt popas (Editura Opera Magna, Iași, 2017) . Cartea lui Dionisie Duma am primit-o cu cîteva săptămîni înainte ca poetul din Tecuci să plece spre zări mai liniștite (poate!), am citit-o atunci cu sentimentul că avem tot timpul din lume să o comentăm; acum o recitesc cu sentimentul că ea a devenit un adevărat testament. Iată un poem (un

Citiți mai multe

Faceți căutări pe acest blog