Treceți la conținutul principal

Prăvălia cu poezie / introducere la un blog de poezie

 

         Nu ştiu dacă ai fost vreodată într-o prăvălie cu poezii…! Eu am fost, de asta am să fac o relatare de la faţa locului! E ca în oricare prăvălie, marfă, expusă sau nu, colorată, aromată, împachetată... Poezie la butoi, poezie în baloturi mari, en gros, en detail. Sînt şi variante atipice: pudră de poezie, parfum de poezie, tinctură de poezie. Am stat în prăvălie, într-un colţ, uitîndu-mă, cică, la o etichetă de pe un borcan cu poezie din import, ceva intens colorat, dar de fapt priveam spre clienţii care se învîrteau în jurul tarabei la care se vînd poezii. 

       Lume de toată mîna, marfă de toată mîna. O gospodină împovărată cu trei sacoşe mari, cred că venea de la piaţă, îşi consultă o listă şi cere fără să mai iscodească rafturile din faţă, semn că era o clientă veche: 

       - Vreau trei legături de poezie optzecistă, dar să fie mai proaspătă... Data trecută mi-aţi dat mai mult vrejuri, fierb greu, arunc mult, nu-i nicio afacere...! Aveţi cumva şi nişte rondeluri? Da...? A, sînt franţuzeşti... Da, împachetaţi-mi două bucăţi. Prospătură? A, un Dan Sociu...? Un Dan Coman? Un Manasia? Puneţi-mi cîte o sută de grame din fiecare, să încerc... A, nu, Gălăţanu nu vreau, am luat data trecută juma` de kilogram, mai am şi acum la frigider, mai fac cîte o tartină seara cînd mă uit la televizor, la “Din dragoste” ...! Ce aveţi aici? A, Marta Petreu...! Daţi-mi numai să gust, de poftă. 

       Un tip mai agitat se bagă peste femeia care îl priveşte cu un rictus de durere interioară, gata să spună: “Ce lipsă de manieră la tineretul din ziua de azi!”. Dar nu spune nimic. Individul îl interpelează pe vînzător:

       - Aţi avut ceva Ion Mureşan? Am auzit că au mai scos o şarjă de Ion Mureşan...!

       - Nu, zice vînzătorul. N-am...! E posibil să fi apărut, da` ăştia nu distribuie judicios marfa. Ce-i bun bagă de multe ori numai la Parlament, la învîrtiţii ăia... Care nici nu citesc, că cititul slăbeşte, cică. Da, uite, am nişte Angela Marinescu, proaspătă, „Întîmplări derizorii de sfîrşit”, care a primit şi premiul Uniunii Scriitorilor, recentuţ…

       - Da… ? Daţi-mi două…!

       - Da` bine, domnule, mie de ce nu mi-ai recomandat-o? Dai marfa pe sub mînă, la pile? Vreau şi eu două Angela Marinescu…! Şi ţine cont că am fost înaintea domnului…

       Vînzătorul era în încurcătură: avea doar trei bucăţi…! Şi ca să scoată un oareş`ce profit din această cerere neaşteptată de poezie Angela Marinescu, spuse băţos:

       - Angela Marinescu se dă numai la pachet cu altă carte… Să zicem cu …

       - Ba n-ai să mă obligi să cumpăr nu ştiu ce versificator minor şi penibil, speculantule! îi strigă bărbatul. Eu am să mă adresez Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, ca să verifice şi sectorul acesta, al poeziei. Că prea adesea suntem duşi de nas de autori, de editori, de critici, de vînzători. Pe noi, cititorii, cine ne apără?     

       Bărbatul se enervase. Şi poate că pe bună dreptate. Dar îl înţelegeam şi pe bietul vînzător care se chinuia şi el să scape de marfa proastă de pe stoc. Că avea o mulţime. 

       Între timp au mai intrat în prăvălie vreo cîteva fetişcane, se vedea că abia acum dăduseră de gustul poeziei, că se uitau la rafturi cu ingenuitatea fiinţelor care bănuie că absolutul n-are limite, dar tot ele speră că ar avea. Una luă „Şobolanul Bosch” al lui Lucian Vasiliu de pe raft şi începu să-l pipăie, se uită la copertă, se uită la poză, întrebă de preţ. Nu era scump, îl duse la piept şi îl lipi de sîni. Era o imagine destul de duioasă. Alta, mai ruşinoasă, se uita la un Aurel Pantea, un „Nimicitorul”, observă barba poetului în poză, chicoti şi îi dădu un ghiont colegei din preajmă. Alta se lipi de un Nichita Danilov pe care îl răsfoia cu degetele tremurînde, se vedea că nu era obişnuită cu poezia dar se străduia să o înţeleagă. Bine că încerca, bine că nu se temea de poezie, de abisurile ei, despre care mai auzise bîrfindu-se printre fete. Altă fată încerca, hazos, să ascundă „Celălalt peşte”, a lui Ioan Moldovan, sub bluziţă, da` ori „celălalt peşte” era viu, ori inima îi bătea prea tare, că bluziţa se mişca spasmodic...! Oricum, în mîinile pufoase ale fetişcanelor poeţii păreau extrem de fragili, păreau că se risipesc filă cu filă.

      O bătrînă se învîrti o vreme pe lîngă vitrină, se uită prin geam înăuntru, era clar că nu vedea nimic după cum îşi mijea ochii. Apoi intră. Părea să fie o profă învechită, care a învechit la rîndul ei multe generaţii de consumatori de poezie:

       - Aveţi cumva ceva Minulescu? Sau vreun Arghezi? Sau vreun Stănescu?

       - Da, distinsă doamnă…!, zise amabil vînzătorul. Avem la butoi, mai în fund…! 

       - Cum mai merge Eminescu azi, domnule?

       - E ca zăcămîntul de fluturi, doamnă. Cînd umbli la un filon Eminescu fluturii dau din aripi iute, iute şi te mai răcoreşti…!

       - Bine zis…! Uite, o vecină de-a mea a luat nişte poezie douămiistă, preambalată şi şi-a declanşat o alergie de toată frumuseţea. Cică poezia asta de acum e plină de euri, mai ceva decît produsele fast-food… Bagă „euri” ca să pară mai făţoasă, mai fiţoasă, bagă arome, bagă tot felul de porcării. Că te apuci să citeşti şi numai vezi că te umfli, că îţi apar bube pe corp, că transpiri… Cu sănătatea nu te joci. Doamne, fereşte! ….

       N-am mai stat să ascult, deja începuseră să vorbească despre „istoria lui Manolescu”, intrau în bucătăria literaturii, a poeziei, îşi dădeau gusturile la ascuţit, aşa că am luat şi eu ceva de pe raft, la întîmplare, să nu par pe acolo vreun încurcă lume, vreun încurcă versuri. Şi am ieşit...


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A fost odată un om care se numea Gheorghe Simon

             A fost odată un om care se numea Gheorghe Simon. S-a născut în anul 1950, la 27 martie, lângă Mănăstirea Agapia. De altfel, clopotele Mănăstirii Agapia i-au numărat toată viața clipele, i-au dat rodnicia sunetului care pornește de pe Pământ iar ecoul i se prelinge, rar, cadențat, în Cer. Lumea Agapiei i-a fost univers, dacă l-ai fi scos de acolo, s-ar fi simțit ca un fluture fără aripi. Sau ca o stea fără cer. A mai călătorit prin lume, nu prea mult, ce e drept, dar a făcut-o doar ca să poată spune, întorcându-se la Agapia, că a ajuns Acasă. Avea ceva hieratic pe chip, un transfer de duh din icoanele lui Nicolae Grigorescu, de pe bolta Agapiei. Din acest motiv, de multe ori părea să nu-și găsească locul în hărmălaia de chipuri din jur. A trăit pentru sine, ca orice om, dar a trăit și mai mult pentru semenii săi. Cu blândețe orice ticăloșie din jurul său se topea în propria lipsă de sens. Pe limba sa cuvântul iubire nu suna niciodată fals. Și asta, pentru că tră

Astăzi este Ziua Mondială a Poeziei ...!

E limpede, dacă privim în istorie, că omul a devenit om abia atunci când, în evoluția sa pe pământ, a descoperit poezia. Orice fiară de pe lumea asta, dacă ar descoperi poezia, s-ar transforma radical, profund. Nu o pot demonstra, dar o știu. De fapt, nici nu trebuie să fac vreun efort să explic, pentru că evidențele trăiesc prin metafizica pe care o emană. Nu te contactezi la metafizică? Aproape că nu exiști ...! Fiecare om are poezie în sine, în inimă și în carne, în minte și în perii capului, în rărunchi și în ochi, în unghii și în nervii de pe limbă, în sprâncene și în genunchi, în urechi și în mușchii coapselor, în gând și în dinți, în somn și în occiput, în ventricul și în auricul, în disperarea de a nu ajunge și în fericirea de a nu pleca, în ura pentru cel de alături și în dragostea pentru cel de nicăieri, în laringe și în vinișoarele de pe glezne, în tremurul buzelor și în încleștarea sufletului, în lacrimă și în oul piciorului, în sânge și în salivă, în sângele celui de alătu

Poftiți la prăvălia cu poezie ! Avem marfă ...! Dionisie DUMA, Virgil TODEASĂ, Teona FARMATU și Petre Ioan CREȚU

    Sunt multe cărți de poezie pe care le primesc, le citesc, le gust mai mult sau mai puțin, în funcție de harul poetului, în funcție de starea mea de cititor, la un moment dat, dar nu pot să spun că nu respect efortul celor care le pun în pagină. Dacă aș avea timpul fizic necesar, aș scrie pe îndelete despre fiecare, dar cum suntem și noi între limitele ceasurilor unei zile, le voi semnala doar pe multe dintre ele, un fel de salut adresat cărților și autorilor. Sunt convins că multe dintre cărțile primite merită abordări critice serioase, dar cum nu sunt decît un biet cititor, iertată să îmi fie lapidaritatea. *   *    *   Dionisie DUMA – Un alt popas (Editura Opera Magna, Iași, 2017) . Cartea lui Dionisie Duma am primit-o cu cîteva săptămîni înainte ca poetul din Tecuci să plece spre zări mai liniștite (poate!), am citit-o atunci cu sentimentul că avem tot timpul din lume să o comentăm; acum o recitesc cu sentimentul că ea a devenit un adevărat testament. Iată un poem (un