Pe urmele mamelor, pe urmele taților (”Pașii mamelor noastre” și ”Pașii taților noștri”, antologii, Editura Prut Internațional, Chișinău, 2020; realizatori: Daniela Botnaru și Virgil Botnaru)

 

Două spectaculoase și consistente antologii de poezie, tematice, au apărut recent la Chișinău, sub coordonarea tinerilor Daniela Botnaru și Virgil Botnaru, este vorba de ”Pașii mamelor noastre” și ”Pașii taților noștri”. Autorii antologați sunt de pe ambele maluri ale Prutului, limba română fiind ”mama noastră comună”. În firescul ”cuvînt înainte”, antologatorii spun, îndreptățitt: ”Am asemui arhitectura unei asemenea culegeri tematice cu zămislirea unei simfonii, în care fiecare autor are partitura sa.” După lectura celor două volume recunoaștem calitatea de simfonie a demersului, fundalul sonor fiind asigurat de sonoritatea limbii române care capătă accente aparte în momentul în care sunt evocate ființele tutelare, mama și tata. Volumul ”Pașii mamelor noastre” se deschide cu, firește, Mihai Eminescu și ajunge pînă în zilele noastre, ultimul poet antologat, în ordine cronologică, fiind Vlad A. Gheorghiu (n. 1992). Cei 150 de poeți selectați, unii cu un poem alții cu cîte două, relevă tot atâtea fațete ale unei iubiri care leagă puternic generațiile între ele, încălzind și viața și moartea, făcându-le suportabile. E greu de reținut, pentru exemplificare, un poem sau altul, un autor sau altul, fără sentimentul că ai lăsat deoparte fațete importante, determinante ale acestui puzzle care dă imaginea vie a mamei, în condițiile în care mai toate poemele selectate sunt exemplare. Rețin, totuși, unul din poemele lui Lucian Blaga, care are acea imagine uluitoare a pântecului matern ca mormânt care premerge vieții: ”Mamă, - nimicul – marele! Spaima de marele/ îmi cutremură noapte de noapte grădina./ Mamă, tu ai fost odatꞌ mormântul meu./ De ce îmi e așa de teamă – mamă -/ să părăsesc iar lumina?” (Din adânc). Rețin, aproape la întâmplare, un text din alt registru, al afecțiunii materne disimulată într-o scrisoare, semnat de Mircea Micu: ”Îmi scrie mama: ți-am făcut mormânt/ că nu se știe ce și cum și când.../ Tu chiar dacă te ții în București/ știu eu cât de străin și singur ești./ Are gărduț de fier ce ne desparte/ dar vom fi mai aproape după moarte./ E din beton. Să nu fii supărat,/ Dar toți vecinii s-au asigurat./ Ți-am pus compot de vișini și gutui/ și dacă vrei să ți-l trimit, să-mi spui./ A venit toamna. Vremea e ploioasă/ și poate n-ai să poți să vii pe-acasă./ Să nu te culci târziu. Știu eu cum ești/ și să te-mbraci mai gros, să nu răcești./ Noroc și sănătate, dragul meu. Mormântul de beton l-am plătit eu ...” (Îmi scrie mama).

Poeții din ”ultimul val” sunt mult mai ludici cu sentimentul/ sentimentele față de mamă, mai complicați adesea, mama de la țară, sentimentală și în acord cu anotimpurile, a fost înlocuită cu mama de la oraș, care este conectată la o altă sensibilitate, la alt orizont de acțiune și de așteptare: ”Cine ar avea inima să șteargă cu mopul lacrimile ei?/ Cine altul n-ar avea inimă în afară de mine?/ Am crescut. Năzbâtiile mele nu-o mai bucură,/ iar poeziile mele o fac să plângă” (Adrian Diniș, fragment din ”Mamă, mamă”). În general fiecare poet scrie despre propria mamă, despre relația sa cu aceasta, ”mama generică” lipsește mai ales la poeții tineri care își exploatează spornic amintirile și biografiile destul de recente. Rețin câteva nume din rândul poeților de ultimă generație parte, dintre ei aflați încă în siajul mamelor și taților proprii, deveniți părinți sau pe cale să devină ei înșiși părinți: Savu Popa, Virgil Botnaru, Vlad A. Gheorghiu, Matei Hutopila, Artiom Oleacu, Veronica Ștefăneț, Lavinia Bălulescu, Diana Bădica, Diana Geacăr, Raluca Ciochină, Stoian G. Bogdan, Claudiu Komartin, Mina Decu, Silvia Goteanschii, Paul Gorban, Maria Pilchin, Teodor Dună, Elena Vlădăreanu, Răzvan Gheorghe, Adrian Urmanov, Ștefania Mihalaache, Marius Chivu, Horia Hristov, Ana Rapcea, Ciprian Măceșaru, Teodora Coman, Dan Coman, Răzvan Țupa, Marius Ianuș, Ioana Nicolae, Nicoleat Popa, Vasile George Dâncu, Dumitru Bădița, Mihai Vakulovski ș.a.m.d.

”Pașii taților noștri” păstrează, în cea mai mare parte, aceleași nume de poeți din ”Pașii mamelor noastre” care se exprimă și pe seama taților, antologatorii spun îndreptățit: ”Imaginea tatei se perindă caleidoscopic: reținem un tată bun, un tată puternic, un tată autoritar, dur, un tată iresponsabil, un tată vulnerabil, un tată înțelegător. Astfel, fiecare autor antologat își asumă o partitură în simfonia acestui volum”.  Volumul se deschide cu George Coșbuc și se închide cu Artur Cojocaru, un tânăr poet născut în anul 1999. Rețin, spre exmplificare, un poem semnat de Andrei Mocuța: ”am visat că am două inimi/ a mea/ și a tatălui meu// dimineața m-am prezentat/ degrabă/ la cardiolog/ a confirmat existența lor/ și mi-a atras atenția/ că una din ele bate mai încet/ probabil cea a tatălui meu/ e mai leneșă// nu mi-a prescris nimic/ pentru că n-are/ ce să mi se întâmple/ am luxul de a muri o dată/ și tot aș mai rămâne/ cu o inimă// nu e ușor să trăiești cu două inimi/ uneori și una e prea mult/ dar a fost cea mai intimă legătură/ prin care i-am putut simți/ vreodată pulsul// când inima tatălui meu/ a încetat să mai bată/ s-a făcut liniște” (Două inimi).

Dacă tema mamei a mai generat asemenea antologii în poezia românească, tema tatălui este, de astă dată, o premieră. Datele bio-bibliografice ale autorilor însoțesc cele două volume, conferindu-le dimensiunea seriozității.

După lectura extrem de agreabilă a celor două antologii, spectaculoase prin selecție dar și prin efectul de continuum al temei,  aprecierile se cuvin, în primul rând, celor care au avut inițiativa și au dus la bun sfârșit acest demers: Daniela Botnaru și Virgil Botnaru. O mențiune aparte pentru condițiile grafice de excepție ale volumelor asigurate de Editura ”Prut Internațional”.

 

Piatra Neamț, 27 octombrie 2020