Treceți la conținutul principal

Încă un optzecist ”la masa celor bogați”: Val Mănescu (”Menghina cu elice”, Editura Timpul, 2020)

De la

 



 

          Val Mănescu este un optzecist întîrziat la masa celor buni și bogați din literatura română, numai că, dacă îi citești ultimele cărți, simți nevoia să îl chemi și să îl așezi în capul mesei, acolo unde este aglomerație pe măsură.

          Val Mănescu scrie o poezie viguroasă, cinică adesea, pe mari pînze lirice se desfășoară povești dintr-o margine de lume în care viața și moartea își schimbă codurile cu o ușurință de prestidigitator. Iubirea este, în poezia din acest volum dar și din precedentele ale autorului nostru, o recluziune continuă, într-o provincie a cărnii, există un tîrziu care nu recuperează, ci îngînă clipocitul sîngelui în clepsidra inimii: ”Mi-ai făcut vrăji nebuno/ m-ai vrăjit să înţeleg că rândurile astea/ sunt o baricadă contra naturii/ și-n umbra ei stă pitulată dezamăgirea/ m-ai nenorocit/ tolănită ca o draperie de catifea indecentă în faţa ecranului/ pe care se perindă lumea/ în care nu se întâmplă nimic/ hărţuindu-mă cu coapsele tale de pluş// (...) Cum să nu mă topesc atins de flacăra sânului tău/ pe care gravitaţia planetei Pământ născocise/ o aluniţă în creştere/ un semn minuscul de sudură oxiacetilenică/ numai bun de muşcat/ dimineaţa când admir deschiderea porilor tăi/ minusculi vulcani din care purjează/ imperativ/ chemări de la facerea lumii ...(...)” (Vulnerabil sub vrajă)

În epoca globalizării forțate sau doar inconștiente, Val Mănescu are curajul de a scrie (și) poezie socială, patriotică, o face cu determinarea și chiar disperarea celui care pricepe că trăim în post-istorie: ”Poţi să mă alungi din România/ Poţi opri sinucideri incendii catastrofale/ Ploi diluviene şi dispariţii în univers/ Dar nu poţi să scoţi/ România din mine”. Sau în altă parte: ”Lenevesc copaci sedaţi de iarna polară/ În Bacău România/ iarnă grea/ Doar Mânuţa domnului se mai întinde pe zid/ singura clorofilă/ În agonie ca şi cursul bancar// Obicei din străbuni alcoolul rece/ aeroterme reci calorifere reci/ Tremur la geam cu flori de gheaţă/ Europeană// Moş vagabond cu fular/ Mănuşi ironice cu un deget/ pierdut în zăpada căzută din păr/ un/ mic detaliu stelar (...)”( Ora trei într-o noapte de iarnă).

          Val Mănescu e, de fapt, un poet atipic pentru vremurile astea: scrie rar și numai când are ceva de spus.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

A fost odată un om care se numea Gheorghe Simon

De la
             A fost odată un om care se numea Gheorghe Simon. S-a născut în anul 1950, la 27 martie, lângă Mănăstirea Agapia. De altfel, clopotele Mănăstirii Agapia i-au numărat toată viața clipele, i-au dat rodnicia sunetului care pornește de pe Pământ iar ecoul i se prelinge, rar, cadențat, în Cer. Lumea Agapiei i-a fost univers, dacă l-ai fi scos de acolo, s-ar fi simțit ca un fluture fără aripi. Sau ca o stea fără cer. A mai călătorit prin lume, nu prea mult, ce e drept, dar a făcut-o doar ca să poată spune, întorcându-se la Agapia, că a ajuns Acasă. Avea ceva hieratic pe chip, un transfer de duh din icoanele lui Nicolae Grigorescu, de pe bolta Agapiei. Din acest motiv, de multe ori părea să nu-și găsească locul în hărmălaia de chipuri din jur. A trăit pentru sine, ca orice om, dar a trăit și mai mult pentru semenii săi. Cu blândețe orice ticăloșie din jurul său se topea în propria lipsă de sens. Pe limba sa cuvântul iubire nu suna niciodată fals. Și asta, pentru că tră
2 comentarii
Citiți mai multe

Astăzi este Ziua Mondială a Poeziei ...!

De la
E limpede, dacă privim în istorie, că omul a devenit om abia atunci când, în evoluția sa pe pământ, a descoperit poezia. Orice fiară de pe lumea asta, dacă ar descoperi poezia, s-ar transforma radical, profund. Nu o pot demonstra, dar o știu. De fapt, nici nu trebuie să fac vreun efort să explic, pentru că evidențele trăiesc prin metafizica pe care o emană. Nu te contactezi la metafizică? Aproape că nu exiști ...! Fiecare om are poezie în sine, în inimă și în carne, în minte și în perii capului, în rărunchi și în ochi, în unghii și în nervii de pe limbă, în sprâncene și în genunchi, în urechi și în mușchii coapselor, în gând și în dinți, în somn și în occiput, în ventricul și în auricul, în disperarea de a nu ajunge și în fericirea de a nu pleca, în ura pentru cel de alături și în dragostea pentru cel de nicăieri, în laringe și în vinișoarele de pe glezne, în tremurul buzelor și în încleștarea sufletului, în lacrimă și în oul piciorului, în sânge și în salivă, în sângele celui de alătu
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Poftiți la prăvălia cu poezie ! Avem marfă ...! Dionisie DUMA, Virgil TODEASĂ, Teona FARMATU și Petre Ioan CREȚU

De la
    Sunt multe cărți de poezie pe care le primesc, le citesc, le gust mai mult sau mai puțin, în funcție de harul poetului, în funcție de starea mea de cititor, la un moment dat, dar nu pot să spun că nu respect efortul celor care le pun în pagină. Dacă aș avea timpul fizic necesar, aș scrie pe îndelete despre fiecare, dar cum suntem și noi între limitele ceasurilor unei zile, le voi semnala doar pe multe dintre ele, un fel de salut adresat cărților și autorilor. Sunt convins că multe dintre cărțile primite merită abordări critice serioase, dar cum nu sunt decît un biet cititor, iertată să îmi fie lapidaritatea. *   *    *   Dionisie DUMA – Un alt popas (Editura Opera Magna, Iași, 2017) . Cartea lui Dionisie Duma am primit-o cu cîteva săptămîni înainte ca poetul din Tecuci să plece spre zări mai liniștite (poate!), am citit-o atunci cu sentimentul că avem tot timpul din lume să o comentăm; acum o recitesc cu sentimentul că ea a devenit un adevărat testament. Iată un poem (un
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe