Grămăticul Valeriu martor și actant în ”scandalul din colonia de scribi” (”Scandal în colonia de scribi”, Editura Junimea, 2020)

 

Iubite cititorule, în această carte semnată de Remus Valeriu Giorgioni (”Scandal în colonia de scribi”, Editura Junimea, 2020) vei descoperi mărturiile despre viață și despre artă ale unui om care iubește poezia mai mult decît se iubește pe sine însuși. Este vorba despre ”grămăticul” Remus Valeriu Giorgioni, un poet discret în spațiul public, dar extrem de ofensiv în spațiul imaginarului, al metaforei, al lumii care rodește din sămânța sănătoasă a cuvântului. Iată cum arată acest ”grămătic” care desfide orice întruchipare din lumea noastră: ”Era pe vremea când eu, caligraful Valeriu/ botezat Grămătique/ fui numit imbrohor – trimis special/ la Înalta Poartă (Marea majoritate a timpului/ spionam paşalele, băteam cherhanalele/ să văz turcimea cum se mai poartă…/ Diplomat… cât mai rar!)// Mi se pasau tot soiul de misii: sol emisar şi misit/ trompetist toboşar mesager de taină/ pe lângă agie/ şi altele-o mie: întocmeam misive, epistolii, răvaşe,/ treburi şi brebuşoare, ocupaţiuni varii:/ Însemnam – consemnam – adnotam/ cam tot ce se-ntâmpla în cănţălărie/ şi în întreaga Împărăţie// (Că, pe atunci, Domnul nostru purta o intensă corespondenţă/ cu mai multe prinţese străine/ şi câteva din europenele cancelarii/ Din când în când mai depeşá singur câte-o depeşă/ sau, după caz, un ferpar/ dar neştiind cum se cade gramatica, meşteşugul/ de critikon literar/ se cam trudea în zadar)// Iar uneori când începeam a transcribe/ documente oficiale apostile înscrisuri,/ - minute şi protocoale -/ printre cópii mai scăpam câte-o poezie…/ Criză era de-din toate în ţară,/ dar nu la curte, dar  nu / de hârtie// Aşa învăţai punctuaţia eu, Diacul Valeriu/ zis Grămătique/ şi niscai ortografi)/ Dar zilnic împiedicându-mă/ de litere boante, vorbe strâmbe,/ picioare metrice şchioape…/ mă trezii într-o zi la ortopedie!”. De remarcat umorul care dă viață oricărei incursiuni în lumi adormite/ amorțite.

Scenariile sale poetice sunt proiecții dramatice care, dacă ar prinde chip, ar face din lumea asta cel mai frumos loc dintr-un univers care se degradează pe măsură ce se degradează imaginația care îl pune în mișcare. Personajul poemelor sale este un sine transformat într-un Păsărar care, la rândul lui, transformă în cîntec tot ceea ce îi îngînă, libere, păsările cerului. Care cer? Cel în care ne oglindim visul de a fi eterni: ”Trece pe străzi păsărarul/ Strigă în gura mare (strigă/ spre pământ şi spre mare):  Uitaţi-vă bine/ la păsările cerului… ele  nu seamănă/ nu cultivă - nu ştiu/ să gătească, şi totuşi ce bine o duc,/ Cât de asortat se hrănesc:/ cu tot neamul lor păsăresc!// Chiar crinii câmpului vin/ să le viziteze la cuibul lor/ ca pe nişte regine pe tron/ Cum regina din Saba-l căutase/ pe regele regilor, Solomon”

În poezia lui Remus Valeriu Giorgioni se frământă mările interioare, timpul imemorial este în expansiune, regii continuă să dea edicte, scribii se preling în text, magistrul perorează în fața unor discipoli fără chip și totul într-un spectacol de o cuceritoare solemnitate.

Cu această carte Remus Valeriu Giorgioni poate pretinde un loc ”confort sporit” în ”raiul literaturii române”.