Treceți la conținutul principal

Adriana Zâna Ioniță și dublul său, poezia (”Și dacă te-aș întreba, umbră”, Editura Școala Ardeleană, debut, 2020)

De la

 

Poezia adunată de Adriana Zîna Ioniță în primul său volum (”Și dacă te-aș întreba, umbră, Editura Școala Ardeleană, 2020) este o sumă de pure incantații afective care antrenează în câmpul lor de forțe atât reveria cât și meditația. E, în toate textele, un dublu care este o reflecție a sinelui în oglinda cuvintelor, ființa este purtătoare de mistică și de absență, concomitent, așa cum între două bătăi ale inimii se înghesuie întreg universul. Tăcerea și cuvântul se află în echilibru în aceste epifanii ale sensului, textul este o adevărată încorsetare pentru ființa născută să fie și să rămână liberă: ”Iubește-mă așa cum sunt/ departe/ în loc de sâni și coapse/ sunt doar fum/ sunt aburul-nvelindu-te/ sub pleoape/ și petrecându-te-n adâncu-mi mut.// Iubește-mă cum sunt/ și mai departe/ adaosul de brumă/ peste ierbi/ când obosit/ de doruri și de șoapte/ voi adormi/ sub urmele de cerbi.// Iubește-mă și când/ voi fi uitare,/ când nimeni/ și nimicul/ vor tăcea,/ peste amurgul/ zilei care moare/ va picura în rouă/ umbra mea. !”

Micile narațiuni parabolice, prezente în poezia Adrianei Zâna Ioniță, satisfac apetitul de reflexivitate, în același timp fac dovada imaginației pe tărâmul ”existențialului”. Astfel, există un vid temporal care rezultă din meditația asupra timpului, obiectele din realitatea imediată se topesc într-o materie textuală indescernabilă, omogenă, o fină caligrafie se contrapune unui patetism reținut, într-o ”narațiune lirică” credibilă : ”În netrăitul loc/ din netrăitul timp/ un market.// Lucrurile ne cumpără/ se vinde tristețe/ pe un litru de vin/ bucuria/ pe te-miri-ce.// Tu râzi de-o reclamă/ eu îți adun râsul/ în cascadă,/ în lotuși/ în rai/ nevăzut împreună.// Eu zâmbesc/ tu aduni/ surâsu-n/ netrăite răsărituri// - Ai zis ceva,/ nu se-aude/ întrebarea se pierde/ râsu’-plânsu’/ doar tremurul/ aerului între noi/ singur de pus/ în coș// respirația mea/ te respiră// la casă/ negustorul de suflete/ și de lucruri/ adună/ cumpărăturile/ din coșul nostru nimic plus nimic!// - Dar cascadele?/ Dar totuși?/ Tremurul?/ - Nu ținem noi aici/ poate în viața/ vecină.” (În netrăitul loc din netrăitul timp un market)

Atinsă de gracilitate, vulnerabilă într-o lume plină de capcane, ai impresia că poezia Adrianei Zîna Ioniță nu se citește, ci se respiră.

 

Comentarii

  1. Anonim29 octombrie 2020 la 12:27

    Felicitări, Zâna. O cronică profesionistă din partea domnului Adrian Alui Gheorghe, onorantă și care te obligă să continui să scrii! Mult succes la publicul cititor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adrian29 octombrie 2020 la 13:25

      mulțumesc pentru mesaj. nu va am in lista de comentatori, de asta apăreți ... unknown!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

A fost odată un om care se numea Gheorghe Simon

De la
             A fost odată un om care se numea Gheorghe Simon. S-a născut în anul 1950, la 27 martie, lângă Mănăstirea Agapia. De altfel, clopotele Mănăstirii Agapia i-au numărat toată viața clipele, i-au dat rodnicia sunetului care pornește de pe Pământ iar ecoul i se prelinge, rar, cadențat, în Cer. Lumea Agapiei i-a fost univers, dacă l-ai fi scos de acolo, s-ar fi simțit ca un fluture fără aripi. Sau ca o stea fără cer. A mai călătorit prin lume, nu prea mult, ce e drept, dar a făcut-o doar ca să poată spune, întorcându-se la Agapia, că a ajuns Acasă. Avea ceva hieratic pe chip, un transfer de duh din icoanele lui Nicolae Grigorescu, de pe bolta Agapiei. Din acest motiv, de multe ori părea să nu-și găsească locul în hărmălaia de chipuri din jur. A trăit pentru sine, ca orice om, dar a trăit și mai mult pentru semenii săi. Cu blândețe orice ticăloșie din jurul său se topea în propria lipsă de sens. Pe limba sa cuvântul iubire nu suna niciodată fals. Și asta, pentru că tră
2 comentarii
Citiți mai multe

Astăzi este Ziua Mondială a Poeziei ...!

De la
E limpede, dacă privim în istorie, că omul a devenit om abia atunci când, în evoluția sa pe pământ, a descoperit poezia. Orice fiară de pe lumea asta, dacă ar descoperi poezia, s-ar transforma radical, profund. Nu o pot demonstra, dar o știu. De fapt, nici nu trebuie să fac vreun efort să explic, pentru că evidențele trăiesc prin metafizica pe care o emană. Nu te contactezi la metafizică? Aproape că nu exiști ...! Fiecare om are poezie în sine, în inimă și în carne, în minte și în perii capului, în rărunchi și în ochi, în unghii și în nervii de pe limbă, în sprâncene și în genunchi, în urechi și în mușchii coapselor, în gând și în dinți, în somn și în occiput, în ventricul și în auricul, în disperarea de a nu ajunge și în fericirea de a nu pleca, în ura pentru cel de alături și în dragostea pentru cel de nicăieri, în laringe și în vinișoarele de pe glezne, în tremurul buzelor și în încleștarea sufletului, în lacrimă și în oul piciorului, în sânge și în salivă, în sângele celui de alătu
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Poftiți la prăvălia cu poezie ! Avem marfă ...! Dionisie DUMA, Virgil TODEASĂ, Teona FARMATU și Petre Ioan CREȚU

De la
    Sunt multe cărți de poezie pe care le primesc, le citesc, le gust mai mult sau mai puțin, în funcție de harul poetului, în funcție de starea mea de cititor, la un moment dat, dar nu pot să spun că nu respect efortul celor care le pun în pagină. Dacă aș avea timpul fizic necesar, aș scrie pe îndelete despre fiecare, dar cum suntem și noi între limitele ceasurilor unei zile, le voi semnala doar pe multe dintre ele, un fel de salut adresat cărților și autorilor. Sunt convins că multe dintre cărțile primite merită abordări critice serioase, dar cum nu sunt decît un biet cititor, iertată să îmi fie lapidaritatea. *   *    *   Dionisie DUMA – Un alt popas (Editura Opera Magna, Iași, 2017) . Cartea lui Dionisie Duma am primit-o cu cîteva săptămîni înainte ca poetul din Tecuci să plece spre zări mai liniștite (poate!), am citit-o atunci cu sentimentul că avem tot timpul din lume să o comentăm; acum o recitesc cu sentimentul că ea a devenit un adevărat testament. Iată un poem (un
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe