Treceți la conținutul principal

Cum se dresează gărgăunii (Cronica de 5 secunde/ Editorial din Ziarul CEAHLĂUL, 25 iunie 2001)

 


   Anul acesta e declarat anul sănătăţii mintale. Paranoia, schizofrenia, plus surorile lor mai mari sau mai mici, se dau de ceasul morţii îngrijorate că n-or mai găsi capete în care să se aciueze. Comisia de sănătate din Parlamentul României a propus ca toţi aleşii neamului să fie controlaţi dacă n-au la cerebel gărgăuni sau alte asemenea vietăţi care provoacă dalacul sau boala lui Calachi (cunoscută şi în varianta Calaki!). Vor fi numărate păsărelele fiecăruia şi acolo unde e vorba de stoluri vor fi plasate colivii în spatele lobilor urechilor. Se zice că ar fi, între parlamentari, pasionaţi crescători de gărgăuni, specii rare. Aţi văzut vreodată un gărgăune dresat? Cu acest control psihiatric se zice (şi se speră) că vor fi scoşi la raport toţi tribunii, toate bucăţile de "Avram Iancu" care vor să mîntuie neamul cînd neamul e gata mîntuit, ceva "Ştefan cel Mare", ceva "Attila" fără pustă şi ceva "Ana Pauker" fără fustă. Se zice, după nişte statistici pe care le-a luat gura pe dinainte, că în România o treime din populaţie ar suferi, mai mult sau mai puţin, de o afecţiune psihică. Dacă cei care au făcut statistica asta nu erau ei înşişi nebuni, ar însemna că străvechea cetate Socola şi-a întins umbra glorioasă peste gura de rai (cam ştirbă!) pe care vieţuim. Astfel, aflăm, după ultimul sondaj de opinie naţional, realizat de firme serioase, că dacă mîine ar fi alegeri, populaţia l-ar alege tot pe domnul Iliescu, deşi toată lumea ştie că nu mai are voie constituţional să mai candideze. Şi, culmea!, nu numai o treime din populaţie spune asta. Dar să nu credeţi că numai neşcoliţii sînt atinşi de umbra "eternităţii" peste cerebel! Nuuu! Un "doctoraş" român plătit cu o sută de dolari acasă şi care a ajuns ditmai medicul în America, rapid, plătit cu vreo cinsprezece mii de dolari spunea lui Buhoiu la televizor: "Trebuie să fii nebun să stai într-o ţară în care un gunoier are un salariu mai mare decît un medic rezident!". Oricum, ţara pare să fie pe mîini bune, tot mai mulţi mintoşi se îndoapă (şi ne îndoapă?) cu rahat (cu apă rece!) şi se scobesc în dinţi cu trei scobitori colorate în roşu, galben şi albastru. Nu-i departe nici ziua în care imnul "Deşteaptă-te, române!" va fi cîntat în ritm de manele. Oooof, viaaaţa meeeea!

(25 iunie 2001)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Şi totuşi, 10 mai …! (Editorial în Ziarul CEAHLĂUL, 10 mai, 2001)

     N u ştiu cîţi nostalgici ai monarhiei mai sînt cu adevărat în ţară. Unii sînt sinceri, alţii sînt doar "încremeniţi în proiect", adică se încăpăţînează să creadă în ceva despre care nu mai ştiu mare lucru. Şcolarii au învăţat cinci decenii că regele a spoliat ţara şi că "tovarăşii" regi din ţările Europei, care se mai încăpăţînau să trăiască, nu erau decît nişte curiozităţi ale naturii care "spoliau" continuu pe bieţii belgieni sau spanioli care nu-şi dădeau seama ce li se întîmplă. Iliescu a decretat că monarhia este anacronică, spre "bucuria" curţilor regale din Anglia, Norvegia sau Suedia şi a ambasadelor aferente din ţara noastră care au salutat cum se cuvine asemenea declaraţie… diplomatică. Cînd Regele a venit în ţară, în vizită, preşedintele nostru l-a alungat de pe aeroport, de teamă să nu-i ia boii de la bicicletă. Liberalul  Radu Cîmpeanu, cel care a dinamitat partidul care ar fi putut fi o adevărată forţă politică postrevoluţion...

"Cîrnaţii" // Cronica de cinci secunde / 4 mai 2004/ Editorialul ziarului Ceahlăul

     Avem, cred eu, cea mai veselă naţie din cîte a lăsat Dumnezeu pe lumea asta. Pe noi nu ne mişcă mai nimic din loc, nu ne îngrijorează nimic, bătăile de cap sînt ca bătăile din aripă ale vreunui bărzăune care nici nu pleacă, nici nu stă. Amestecăm sărbătorile comuniste cu cele religioase şi cu cele istorice cu o lejeritate ieşită din comun. A fost Paştele credincioşilor, a urmat 1 Mai al comuniştilor, urmează 10 Mai al monarhiştilor, între care se intercalează Ziua Europei în care nu am intrat, Ziua Democraţiei pe care nu o respectăm, Ziua Presei pe care n-o citim… Ungurii intră în Europa, fără emoţii, noi ne bălăcărim în sosul şi zoaia pe care ne-o aruncă în cap primari şi politruci de două parale. Pe o parte Parchetul Naţional Anticorupţie deschide dosare împotriva unor baroni ai PSD, pe cînd alţi baroni ai PSD deschid fronturi de mici şi bere jumulind bugetele locale ca să cumpere voturi pentru ei şi neamurile lor proaste. Dacă alegătorului român i s-a stabilit...

Buboiul de partid / EDITORIAL din Ziarul CeAHLĂUL/ 9 iulie 2002

     C riza din PNȚ CD era previzibilă. Chiar "spargerea" partidului face parte din acea "normalitate" care urmează unui eşec catastrofal, ca acela "repurtat" de PNȚ CD după ultimele alegeri. Spargerea buboiului din partid vine, parcă, un pic cam tîrziu. Vinovaţii eşecului de la alegeri au avut timp să se fofileze, o parte au devenit amnezici de-a binelea, alţii au migrat spre partide cu situaţii mai "roze", unii s-au retras de ruşine, alţii din dezgust. De-alde Diaconescu, Țepelea, Galbeni şi alţii n-au rezistat tentaţiei de a se compromite iremediabil, compromiţînd deopotrivă partidul, ideea de schimbare a sistemului în România şi - ce-i mai grav- speranţele unei majorităţi electoare. După moartea lui Coposu, "bătrînetul" care a rămas, în loc să se adune într-un "consiliu de onoare" care să dirijeze din umbră politica partidului şi pasul cîştigat în societate pe seama disperării românilor, s-a avîntat în Parlament ca să fi...