Buboiul de partid / EDITORIAL din Ziarul CeAHLĂUL/ 9 iulie 2002

 

   Criza din PNȚ CD era previzibilă. Chiar "spargerea" partidului face parte din acea "normalitate" care urmează unui eşec catastrofal, ca acela "repurtat" de PNȚ CD după ultimele alegeri. Spargerea buboiului din partid vine, parcă, un pic cam tîrziu. Vinovaţii eşecului de la alegeri au avut timp să se fofileze, o parte au devenit amnezici de-a binelea, alţii au migrat spre partide cu situaţii mai "roze", unii s-au retras de ruşine, alţii din dezgust. De-alde Diaconescu, Țepelea, Galbeni şi alţii n-au rezistat tentaţiei de a se compromite iremediabil, compromiţînd deopotrivă partidul, ideea de schimbare a sistemului în România şi - ce-i mai grav- speranţele unei majorităţi electoare. După moartea lui Coposu, "bătrînetul" care a rămas, în loc să se adune într-un "consiliu de onoare" care să dirijeze din umbră politica partidului şi pasul cîştigat în societate pe seama disperării românilor, s-a avîntat în Parlament ca să fie văzut la televizor şi să aranjeze situaţiile materiale ale liotelor de nepoţi. Odată cu Seniorul Coposu pare să fi dispărut şi onoarea din politica românească. Cei care l-au urmat n-au făcut decît să-i caricaturizeze amintirea. Revenirea la situaţia periculoasă de a avea din nou un partid unic se datorează politicii oarbe şi surde a fruntaşilor "peneţecedişti" care au răpit românului, prin prestaţia lor proastă, posibilitatea să aleagă între stînga şi dreapta cînd pe scenă au rămas, în genere, partide de stînga, de "şi mai stînga" şi "de foarte stînga"… Ascensiunea naţionalismului gregar al lui Vadim se datorează tot catastrofelor clocite în sînul "peneţecedeului". Şi-a cerut scuze sau iertare poporului român, după alegerile pierdute, vreun fruntaş PNȚ CD pentru răul pe termen lung făcut disperaţilor acestei naţii? Nici pe departe! Ramolismentul i-a scos pe unii din cauză. Şmecherii din PNȚ CD sînt tot bine. Proştii molfăie acelaşi discurs expirat. Naivii şi amatorii politici încearcă să explice eşecul prin alţii… Preluarea, în forţă, acum, de către Ciorbea a şefiei partidului e un palid semn că cineva încearcă să pună piciorul în prag. Dar pragul e slab. Ca şi "piciorul" lui Ciorbea. E posibil ca acum să fie momentul decisiv cînd cei care au stat deoparte, din diverse motive, să intre să reconstruiască opoziţia în România. Fără opoziţie viitorul e, pentru fiecare, indiferent de poziţia actuală, în ceaţă. Ca să fim toţi liberi, spunea un filozof, paradoxul e că cineva trebuie să renunţe la libertatea sa. Dar cine?

(9 iulie 2001)