Nu
ştiu cîţi nostalgici ai monarhiei mai sînt cu adevărat în ţară. Unii sînt
sinceri, alţii sînt doar "încremeniţi în proiect", adică se încăpăţînează
să creadă în ceva despre care nu mai ştiu mare lucru. Şcolarii au învăţat cinci
decenii că regele a spoliat ţara şi că "tovarăşii" regi din ţările
Europei, care se mai încăpăţînau să trăiască, nu erau decît nişte curiozităţi
ale naturii care "spoliau" continuu pe bieţii belgieni sau spanioli
care nu-şi dădeau seama ce li se întîmplă. Iliescu
a decretat că monarhia este anacronică, spre "bucuria" curţilor
regale din Anglia, Norvegia sau Suedia şi a ambasadelor aferente din ţara
noastră care au salutat cum se cuvine asemenea declaraţie… diplomatică. Cînd Regele a venit în ţară, în vizită, preşedintele nostru l-a alungat de
pe aeroport, de teamă să nu-i ia boii de la bicicletă. Liberalul Radu
Cîmpeanu, cel care a dinamitat partidul care ar fi putut fi o
adevărată forţă politică postrevoluţionară, l-a propus pe Regele Mihai să
candideze la… preşedinţie. Au rîs şi curcile de asemenea bîzdîganie. Au apărut,
apoi, tot felul de regi ai ţigănimii rătăcitoare, regele Cioabă, împăratul
Iulian, alte năstruşnicii puse la cale de nişte forţe malefice cripto-comuniste
care voiau să compromită tot ce mai rămăsese viu prin istorie. Noţiunea de rege
trebuia să pută neapărat, regatul trebuia să ne ducă cu gîndul la farsele
comice ale lui Budai Dealeanu. A apărut chiar o caricatură de urmaş regal, un aşa
zis Paul de Romania, cultivat de politicienii noştri care voiau să vîndă
poporului numai istorie falsă în buna tradiţie a falsificării istoriei în atîtea
decenii. O decepţie a constituit-o chiar atitudinea "ţărăniştilor"
care s-au aburcat pe umerii lui Corneliu Coposu şi ai Regalităţii ca să ajungă
la putere, după care au reuşit să compromită totul cu nonşalanţa prostului
fudul.
Am trecut, nu demult, prin oraşul Neuwied,
din Germania, şi un localnic m-a dus să vizitez castelul în care s-a născut
Carmen Sylva, adică Regina Elisabeta a României. Era mîndru că oraşul lor dăduse
o regină. Poetă şi ocrotitoarea artelor. Ea a pregătit onoruri regale
pentru Eminescu. Ea însăşi a fost tradusă în româneşte de Eminescu. Locul era inscripţionat cum se cuvine. Orice român s-ar fi simţit, măcar
pentru o clipă, mîndru. După atîtea discursuri imbecilizatoare
care ne-au ascuns istoria în palavre, e bine să simţim în tîmple un pic de
freamăt de sînge albastru. Măcar de 10 mai …
(10 mai
2001)
Comentarii
Trimiteți un comentariu